• Lichidul pleural - Determinari biochimie

    0 comentarii
    Revărsatul pleural reprezintă o acumulare de fluide în spaţiul virtual dintre foiţele pleurale, viscerale şi parietale.

    Cauze

    ·         Pulmonare

    ·         Extrapulmonare

    Clasificarea revărsatului pleural in funcţie de mecanismul de aparitie:

    ·       Transudat- rezultatul unui dezechilibru al presiunii hidrostatice – caracterizat printr-un conţinut scăzut de proteine şi apare în insuficienţa cardiacă sau în sindromul nefrotic

    ·        Exsudat- cauze inflamatorii, pleurale, care duc la secreţie activă de fluid cu un conţinut crescut in proteine

    Este necesar de menţionat faptul că nivelul de proteine şi lactat dehidrogenaza (LDH) din ser şi din lichidul pleural diferenţiază transsudatul de exsudat (necesară recoltare şi din ser la diferentă de aproximativ 30 minute). Evidenţierea revărsatului pleural se face prin radiografie, echografie şi/sau toracocenteză.

    Prin toracocenteză se evacuează lichidul pleural şi se recoltează în recipiente sterile care sunt etichetate cu numele pacientului, data recoltării şi numele personalului medical ce a efecutat recoltarea (medic şi asistent medical), care se trimite la o clinică, unde se va face o cultură din lichidul de puncţie. În România, astfel de analize medicale se pot face in laboratoarele Bioclinica, care au sedii în mai multe judeţe ale ţării.

    După cum am precizat mai sus, transudatele se produc datorită unui obstacol mecanic circulator, pe când exsudatele sunt consecinţa diverselor procese inflamatorii sau neoplazice.

    Mecanismele patogene implicate in dezvoltarea transudatelor sunt reprezentate de perturbarea echilibrului dintre presiunea hidrostatica si presiunea coloidosmotica. Exsudatele inflamatorii, faţă de care trebuie luat in considerare diagnosticul diferential cu procesele maligne, survin in contextul unei infecţii tuberculoase, bacteriene sau in legatura cu o embolie pulmonară

    Pentru diagnosticul diferential intre exsudat si transudat, in practica se utilizeaza determinarea cantitatii de proteine din lichid, considerand ca o valoare a proteinelor totale sub 3 g/dL indica un transudat, iar peste 3 g/dL indica un exsudat. Clasificarea revarsatului ca exsudat sau transudat este primul pas in stabilirea etiologiei acestuia. Alte investigatii biochimice recomandate pentru lichidul pleural sunt: LDH, colesterol, glucoza.


    NOTᾸ: determinarile biochimice din revarsate se efectuează întotdeauna concomitent cu determinările din sânge; recoltarea sangelui trebuie facuta într-un interval de timp foarte apropiat de momentul punctiei (aproximativ o jumate de oră).

    Diagnosticul diferential al lichidului pleural se bazeaza pe modelul transudat-exsudat. Insuficienta cardiaca decompensata este cea mai comuna cauza de transudat, iar peste 80% din exsudatele pleurale apar parapneumonic, din cauze maligne (cancer de san, plaman, ovar, tract gastrointestinal, rinichi, limfom, leucemie, mezoteliom) sau ca urmare a embolismului pulmonar. Alte cauze inflamatorii includ lupusul eritematos sistemic, poliartrita reumatoida, asbestoza, tuberculoza. Transudatele se pot asocia cu hipoalbuminemia (in ciroza hepatica sau sindromul nefrotic), atelectazia, cancerul pulmonar, hipertensiunea portala, dializa peritoneala.


    Determinarea combinata a concentratiilor de proteine totale si LDH, precum si a rapoartelor dintre concentratia din lichidul pleural si concentratia serica a acestora permite diferentierea transudatului de exsudat (daca cel putin unul din cele doua rapoarte este peste nivelul cut-off, se considera ca este prezent un exsudat), in special in revarsatele de cauza maligna, care apar ca transsudate daca se determina numai proteinele, precum si in insuficienta cardiaca, cand pot fi in mod eronat clasificate ca exsudate.


    Concentratia trigliceridelor >110 mg/dL este sugestiva pentru chilotorax; evidentierea chilomicronilor la electroforeza de lipoproteine dovedeste prezenta chilotoraxului.

    Citeste »

    Efectele adverse ale medicamentelor

    0 comentarii

    - Administrarea unui medicament în doze eficiente terapeutic determină, pe lângă efectul primar, pentru care a fost administrat medicamentul respectiv, o serie de efecte, denumite efecte secundare. Unele dintre aceste efecte secundare sunt benefice pentru pacient, potenţând chiar efectul primar.
    - Alte efecte secundare prezintă, însă, un risc de intensitate mai mare sau mai mică pentru pacient, fiind denumite efecte adverse. Efectele adverse trebuie diferenţiate de efectele toxice ale unui medicament.

    - Efectele toxice se produc numai prin supradozarea medicamentului.

    - După mecanismul de producere, reacţiile adverse la medicamente pot fi clasificate astfel:
    1. Efectele toxice cu simptome similare celor din supradozare
    - Sunt efecte adverse caracterizate prin posibilitatea de a se produce la orice om, dacă doza este suficient de mare. Chimioterapicele antibacteriene aminoglicozidice pot produce surditate la toţi oamenii dar, pentru aceeaşi doză, surditatea se produce sau nu, în funcţie de sensibilitatea individuala.

    2. Idiosincraziile 
    - Aceste reacţii se produc la doze eficiente terapeutic dintr-un medicament, la pacienţii care prezintă anomalii genetice ale unor enzime ce intervin în metabolizarea medicamentului respectiv.
    - Idiosincrazia se manifestă prin exagerarea sau diminuarea unor efecte cunoscute sau prin apariţia unor efecte noi, deosebite:
    a) Efecte anormal de lungi ale medicamentului Succinilcholina este un curarizant, cu efect de foarte scurtă durată. Un număr foarte mic de bolnavi nu-şi revin din curarizare (adica din anestezie) decât după câteva ore.

    b) Creşterea sensibilităţii la agenţii farmacologici Aceste anomalii au determinare genetică. Anomaliile eritrocitare pot determina anemie hemolitică in cazul administrarii de sulfonamide.

    c) Apariţia unor efecte calitativ noi Există o anomalie a eritrocitelor ce consta într-un deficit de glucoză-6-fosfat-dehidrogenază (G6PD). La persoanele cu această anomalie, eritrocitului se lizează usor în contact cu medicamente ce nu provoacă hemoliză la omul normal: Acidul acetilsalicilic, Cloramfenicol.

    d) Distribuţia anormală a agenţilor farmacologici Un exemplu îl constituie anomaliile în capacitatea proteinelor plasmatice de a transporta hormonii tiroidieni (alfa-globulina) sau ceruloplasmina.

    3. Reacţiile imunologice la medicamente
    - În cazul acestor reacţii nu există relaţia doză-răspuns. Medicamentele pot ″activa″ sistemul imun (SI) pe căi nedorite, reacţiile determinate reprezentând un tip aparte de reacţii adverse la medicamente.
    - Reacţiile adverse la medicamente, mediate prin procese imune, pot avea mecanisme diferite:

    3.1. Reacţiile imunologice ″acute″, imediate (alergiile), mediate de IgE, includ: anafilaxia, urticaria şi angioedemul. Substanţele care pot determina acest tip de reacţie sunt reprezentate de: chimioterapice antibacteriene, hormoni (Insulina), barbiturice, compuşi cu arsen, cu mercur, cu iod, cu brom.

    3.2. Reacţii imunologice complement-dependente, care implică participarea unor anticorpi de tipul IgG sau IgM. Sindroame autoimmune ce pot aparea: - lupus eritematos sistemic (Hidralazina, Procainamida, beta- blocantele, D-penicilamina); - miastenie (D-penicilamina); - purpură trombocitopenică (Chinidina).

    3.3. Reacţii la medicamente, exemplificate prin boala serului, care implică complexe immune conţinând IgG sau IgM şi vasculite multisistemice complement-dependente. Manifestările clinice ale bolii serului cuprind: erupţii cutanate urticariene, artralgii/artrite, limfadenopatii şi febră.

    3.4. Reacţiile imunologice mediate celular apar în timpul administrării locale a medicamentelor (de exemplu, dermatitele de contact). Substanţele active care pot determina reacţii pseudoalergice sunt reprezentate de: substanţele de contrast iodate, antiinflamatoarele nesteroidiene, analgezicele opioide, unele anestezice locale.

    4. Efecte adverse produse din cauza imaturităţii enzimatice a unor funcţii şi a unor structuri anatomice ale noului născut 
    - La nou-născut există o serie de particularităţi importante, cum ar fi:
    - carenţe enzimatice din cauza imaturităţii sistemelor biochimice;
    - filtrarea glomerulară funcţionează la naştere cu un randament de numai 30-50%;
    - deficit al mielinizării în substanţa albă cerebrală, etc. Deoarece bilirubina se elimina in cantitate scazuta prin caile biliare, apare icterul fiziologic. Administrarea de sulfonamide creste nivelul de bilirubina (care este toxica la nivel cerebral) si astfel apare icterul nuclear, care se poate solda cu moartea sugarului sau cu leziuni cerebrale irecuperabile.

    5. Mutageneza
    - Mutaţiile sunt modificări ale materialului genetic din celula animală, a căror urmare este modificarea constituţiei ereditare. Dacă modificarea genotipului este compatibilă cu supravieţuirea, ea se va transmite ereditar.
    - Mutaţiile pot fi produse:
    a) spontan, prin mecanisme necunoscute;
    b) cu radiaţii ionizante;
    c) cu agenţi chimici (mutageni).
    - Mutaţiile sunt greu de observat la om, fiindcă nu îl afectează pe purtător şi se manifestă numai dacă acesta are descendenţi. Dacă mutaţiile au caracter recesiv, ele se pot manifesta peste generaţii.
    - Între substanţele mutagene se pot enumera:
    - alchilanţii şi antimetaboliţii folosiţi în terapia cancerului;
    - nitriţii anorganici utilizaţi pentru conservarea cărnii;
    - alcoolul etilic şi nicotina.

    6. Carcinogeneza
    - Este un proces multistadial şi de lungă durată, constând în transformarea unei celule normale în celulă malignă. Astfel, în cancerul indus chimic se deosebesc două faze:
    6.1. Etapa de iniţiere a carcinogenezei reprezintă o modificare celulară ireversibilă, necesară, dar nu suficientă pentru a produce cancerul (unele substanţe, cum ar fi, uretanul, produc numai iniţierea). În această primă etapă se produce o alterare a genomului celular sub acţiunea unor factori genotoxici — factori cancerigeni.
    6.2. Etapa de promovare a carcinogenezei este faza în care substanţele promotoare singure nu produc cancer, dar îl produc acolo unde iniţierea a fost efectuată în prealabil. In aceasta etapa actioneaza si factorii favorizanţi ai cancerogenezei.

    - Factorii cancerigeni sunt reprezentaţi de: radiaţiile ionizante, unele virusuri, agenţii chimici (hidrocarburile, aminele aromatice, nitrosaminele, substanţele alchilante etc).
    - Cancerul (neoplazia) este o proliferare celulară neîngrădită şi metastazantă, a unor celule somatice ce au suferit transformări maligne, proliferare ce nu mai poate fi controlată de mecanismele ce limitează creşterea şi diviziunea în ţesuturile diferenţiate.
    - Un alt factor ce influenţează carcinogeneza îl reprezintă constituţia genetică: unele forme de cancer apar mai frecvent în anumite familii.

    7. Teratogeneza 
    - Teratogeneza reprezintă procesul care conduce la malformaţiile fătului, proces cauzat de teratogeni. Un teratogen este un agent care poate determina perturbarea dezvoltării embrionului sau fătului. Teratogenii pot conduce la întreruperea sarcinii sau pot cauza malformaţii congenitale.

    - Denumirea de agent teratogen se foloseşte numai pentru acei agenţi chimici care produc defecte anatomice majore, cum ar fi: deschizături palatale, focomielie, anencefalie, etc.

    - Factorii care produc defecte minore structurale sau funcţionale sunt denumiţi agenţi dismorfogeni. Agenţii dismorfogeni/ teratogeni chimici sunt reprezentaţi de: citostatice, hormonii sexuali, Talidomida, barbituricele, Fenitoin, Vitamina D (în exces), alcoolul, Acidul acetilsalicilic, preparatele de fier, corticosteroizii, tetraciclinele, contraceptivele în primele săptămâni de sarcină, vitamina A.

    - Agenţii teratogeni includ şi agenţi infectioşi (virusul rubeolei, varicelei, herpesului, sifilis), agenţi fizici (agenţi ionizanţi), factori ce privesc starea de sănătate a mamei (diabetul), agenţi chimici (compuşi organici ai mercurului, erbicide, solvenţi industriali).

    8. Efectele secundare în timpul tratamentului infecţiilor 
    - Din microorganismele omorâte prin administrarea de chimioterapice antiinfecţioase se eliberează toxine ce produc efecte septice, care se încadrează în reacţia Herxheimer. De aceea, atunci când este de aşteptat o reacţie Herxheimer intensă, terapia trebuie începută cu doze mici (de exemplu, doze mici de Cloramfenicol în febra tifoidă, doze mici de Penicilina G în sifilis, doze mici de tuberculostatice în TBC).

    9. Obişnuinţa, dependenţa, adicţia la medicamente
    - Obişnuinţa la un medicament este o scădere a reactivităţii după administrarea repetată a medicamentului respectiv, pentru menţinerea constantă a efectului fiind necesară creşterea progresivă a dozei.
    - Cauzele obişnuinţei pot fi:
    • modificare în farmacocinetica medicamentului (de exemplu, o metabolizare mai rapidă);
    • scăderea numărului de receptori sau trecerea lor dintr-o formă în activă într-una inactivă (de exemplu, scăderea numărului de receptori la Insulină în hiperinsulinemie);

    - Tahifilaxia este o obişnuinţă ce se instalează rapid. Nu poate fi înlăturată prin creşterea dozei. Dependenţa. O serie de substanţe, inhibitoare sau excitatoare ale SNC, pot îndepărta stări psihice neplăcute, pot provoca o senzaţie de bună stare psihică şi fizică sau creşterea acestei senzaţii, dacă ea există în prealabil, până la atingerea stării de euforie. Fenomenul se poate produce atât la oameni bolnavi, cât şi la oameni sănătoşi.
    - Euforia este o stare subiectivă plăcută, în care individul se simte satisfăcut sub aspect fizic şi psihic, de propria sa persoană şi deplin satisfăcut de tot ceea ce îl înconjoară.

    - Dependenţa psihică se caracterizează prin:
    a) senzaţia unei cerinţe de a consuma produsul respectiv, pentru a obţine o stare de bună dispoziţie;
    b) tendinţa de a creşte doza consumată este limitată sau absentă;
    c) dependenţa psihică nu este însoţită de o dependenţă fizică;
    d) efectele nocive (pot fi comise acte antisociale). Dependenţele psihice cele mai frecvent întâlnite sunt la tutun, cafea sau alte băuturi care conţin cafeină.

    - Dependenţa fizică este o stare de intoxicaţie cronică sau periodică, consecinţă a utilizării unui agent farmacologic euforizant.
    - Printre caracteristici se pot enumera:
    a) o nevoie irezistibilă (compulsivă) de a lua continuu agentul farmacologic, pentru procurarea căruia dependentul utilizează orice mijloace;
    b) o tendinţă de creştere a dozei;
    c) existenţa dependenţei psihice, instalată în prealabil, precum şi a dependenţei fizice; oprirea sau scăderea bruscă a consumului euforizantului respectiv poate provoca moartea dependentului;
    d) efectele dependenţei sunt nocive nu numai pentru dependent, ci şi pe plan social.

    - Prezenţa simultană a dependenţei fizice şi a celei psihice se numeşte adicţie.
    - Oprirea bruscă a consumului substanţei care a determinat adicţia, produce reacţii somatic care se încadrează în sindromul de abstinenţă, ce diferă în funcţie de substanţa implicată şi, uneori, poate provoca moartea dependentului. Alcoolul etilic provoacă cele mai frecvente adicţii. Alte substanţe cu acţiune asupra SNC, care pot provoca adicţie, sunt: eterul, barbituricele, cloralhidratul, opiaceele.

    10. Toleranţa locală a medicamentelor 
    - 10.1. La administrarea parenterală a medicamentelor
    - Deoarece administrarea intramusculară este uneori dureroasă, şi poate duce la apariţia unor complicaţii, cum ar fi, necroza sau abcesele sterile, pentru unele medicamente se prefera administrarea intravenoasă.
    - Aceasta are multe avantaje, dar există şi riscuri, cele mai grave efecte adverse locale fiind flebitele si tromboflebitele (de exemplu, la administrarea clorurii de calciu).
    -  O altă complicaţie a cateterismului este embolia gazoasă, ca urmare a injectării intravenoase a unei mici cantităţi de aer. Cateterul venos central este modul de supravieţuire a pacienţilor care necesită o nutriţie parenterală pe termen lung, iar infecţiile acestuia, celulita şi flebita supurativă reprezintă cauze des întâlnite de spitalizare şi morbiditate.

    - Soluţiile uleioase nu sunt niciodată complet resorbite, reacţiile de corp străin determinate, ducând la închistarea unei proporţii variabile din produsul injectat, cu formarea unor noduli, ce se menţin pentru tot restul vieţii.
    - Numeroase flegmoane apar după injecţiile cu substanţe puternic vasoconstrictoare (adrenalina) sau cu soluţii uleioase. În flegmonul post-injecţional, cauza principală e reprezentată de nerespectarea regulilor de asepsie si antisepsie. Sindromul Nicolau, numit de asemenea şi “embolica cutis medicamentosa”, este caracterizat de dermatita bine circumscrisă şi necroză aseptică după injecţie intramusculară.

    10.2. La administrarea sistemică a medicamentelor 
    - Administrarea orală a medicamentelor este de preferat pentru antiinflamatoarele folosite în tratamentul durerii uşoare şi moderate. Poate să apară sângerare gastrointestinală, atât datorită substanţelor, cât, mai ales datorită combinării acestora cu alcoolul.
    - Având în vedere lezarea gastrică produsă de acidul acetilsalicilic prin acţiune la nivelul mucoasei, acidul acetilsalicilic tamponat este de preferat celui netamponat, pentru a evita microhemoragiile locale. Ibuprofen, naproxen şi diclofenac sunt antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), care afecteaza mucoasa gastrica.
    10.3. La administrarea externă a medicamentelor
    - Pentru numeroase antiinflamatoare indicate în durerile musculare şi articulare se prefera administrarea locală, percutan. Toleranţa locală scăzută, poate determina, în cazul medicamentelor administrate extern (pe tegumente sau mucoase) apariţia fenomenelor iritative locale (de exemplu: iritarea cutanată sau iritarea mucoaselor bucală, conjunctivală, nazală, rectală, vaginală).
    - O serie de unguente (cu chimioterapice antibacteriene, glucocorticosteroizi), aplicate topic pe tegumente sau mucoase, pot determina, în special după administrare cronică, modificarea florei bacteriene şi suprainfecţia cu oportunişti care de obicei sunt greu de tratat.

    Daca ti-a placut articolul, trimite-l mai departe pe Facebook

    Citeste »

    12 Mai - Ziua Internatioanala a Asistentilor Medicali

    0 comentarii
    - Astazi, 12 mai, se sarbatoreste la nivel mondial, ziua internationala a asistentilor medicali, data special aleasa, fiind si data de nastere a precursoarei serviciului sanitar modern - Florence Nightingale (12 mai 1820).
    - A dat dovadade ambitie si devotament, ce a reusit sa transforme spitalele precare din secolul al XIX-lea in institutii adecvate de tratament, cu dotari din punct de vedere sanitar si cu personal de specialitate foarte bine instruit, pregatiti sa ofere ingrijiri de calitate bolnavilor.

    International Council of Nurses


    - Prima celebrare a zilei internationale a asistentilor medicali a fost in anul 1965, dar data de 12 mai a fost aleasa oficial abia in anul 1974.
    - Anul acesta, cei de la Organizatia Mondiala a Sanatatii si Consiliul International al Nurselor (ICN) au ales ca tema principala de discutie "Asistentii medicali: o forta pentru schimbare, imbunatatirea serviciilor medicale de sanatate"
    - Cei de la ICN, au pus la dispozitie pe site-ul lor documente si kit-uri ce pot fi descarcate si folosite de catre asociatii medicale, asistenti medicali si diversi furnizori de servicii medicale.

    Daca ti-a placut articolul, trimite-l mai departe pe Facebook

    Citeste »

    Saptamana internationala de Nursing - Editia a II-a - 16-20 mai

    0 comentarii
    - "Saptamana Internationala de Nursing" este dedicata studentilor specializarii Asistenţă Medicală Generală din cadrul facultatilor de medicina din tara, cat si asistentilor medicali care exercita profesia.

    - In anul 2014, Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T.Popa" din Iasi, a organizat prima editie a "Saptamanii Internationale de Nursing" (International Nursing Week), in care au fost invitati cadre didactice de la Colegiul Universitar Karel de Grote, Antwerp, Belgia, Universitatea de Stiinte ale Sanatatii, Kaunas, Lituania si Universitatea de Stiinte Aplicate, Windesheim, din Olanda.

    - In cadrul acestei manifestari, alaturi de lectorii invitati, profesorii de la universitatea de medicina ieseana, au sustinut prelegeri si discutii libere, prin care au impartasit exemple de bune practici din educatie si profesie existente in nursingul european.

    - Evenimentul a avut impact major in randul studentilor si a asistentilor medicali, incat in perioada 16-20 mai se organizeaza cea de-a doua editie, ce va avea loc tot in cadrul UMF Iasi, in Aula "George Emil Palade", unde vor participa din nou cei de la Colegiul Universitar Karel de Grote, Antwerp, Belgia si Universitatea de Stiinte Aplicate, Windesheim, din Olanda.
    - Organizatorii prelegerilor sunt prof.dr. Ileana Antohe si prof.dr. Ovidiu Petris, cadre didactice UMF Iasi iar discutiile de anul acesta vor fi despre ingrijirile paliative, severitatea pacientilor anxiosi si depresivi si despre modul cum aceste afectiuni influenteaza calitatea vietii, bolile cardiovasculare si ingrijirele aferente acestora si multe subiecte.
    - Seria de conferinte va dura 5 zile, iar intrarea este libera !



    - La prima editie Prof. Doina Azoicăi preciza: „Secția de Asistență Medicală Generală are o curriculă care a fost agreată și evaluată de către ARACIS dar și de alte foruri, internaționale, care au venit să evalueze activitatea didactică din universitatea noastră, încât pregătirea studenților de la Asistență Medicală Generală este în acord cu ceea ce se cere la nivel de Uniune Europeană”.
    - Asadar, luati si voi parte la conferintele din "Saptamana Internationala de Nursing"

    Daca ti-a placut articolul, trimite-l mai departe pe Facebook

    Citeste »

    Autoeducatia pacientului in tratarea si ameliorarea astmului bronsic

    0 comentarii
    - Pacientul (sau familia sa) are un rol important în tratarea și ameliorarea manifestărilor astmului bronșic.Pacientul trebuie să învețe să-și monitorizeze manifestările și simptomele bolii,debitul expira-tor, să-și cunoască crizele, să evite factorii declanșatori ai crizelor asmatice.
    - Pacientul trebuie să cunoască medicamentele care-i ameliorează boala, precum și pe cele care previn declanșarea crizelor pe termen lung, și să folosească dispozitivele pentru administrarea



    Strategia globala pentru tratamentul, controlul si preventia astmului.
    - Mai multe studii au încercat de-a lungul anilor să răspundă la întrebarea "Poate fi prevenit astmul?".
    - Începând cu 1992 , în cunoașterea astmului bronșic au avut loc importante schimbări asupra concepțiilor despre mecanismele de producere a bolii. Aceste schimbări au fost acceptate in unanimitate de cele mai importante foruri din domeniu ; tot atunci a fost lansat si primul program de lupta împotriva bolii astmatice. Acesta a fost denumit "International Consensum on Bronchial Asthma Diagnosis, Management and Treatment" in Betesda - Maryland Sua.

    - Nevoia de perfecționare a culminat in 1995 când a fost inițiat un proiect numit "Global Initiative For Asthma" supranumit GINA. Programul a fost creat cu scopul de a sprijini personalul medical, auxiliar, bolnavul si oficialii sănătății publice, pentru a reduce prevalenta, morbiditatea si mortalitatea.

    - GINA pregătește rapoarte științifice despre prevenirea și tratamentul bolii,încurajează răspândi-rea principiilor programului, colaborarea internațională in cercetare precum și atitudinea generala față de astm.

    - Participarea la acest eveniment ce are loc in prima zi de marţi a lunei mai din fiecare an a crescut semnificativ şi astăzi ziua mondială a astmului este marcată in peste 35 de ţări, fiind organizată pentru prima dată in România in anul 1998 fiind desfaşurată in mai multe oraşe prin diverse campanii de informare asupra bolii şi a tratamentelor existente, efectuarea gratuită a testului de spirometrie şi organizarea expozitiilor de creaţii artistice având ca temă astmul bronşic.


    -  Pentru aceasta se fac studii de informare, analiza si opinie privitor la programul GINA. In acest sens,un studiu reprezentativ a fost derulat in 2001 în București sub forma de chestionar la care au participat 2500 de cadre medicale. S-a observat o subestimare generala a gravității bolii,o utilizare insuficientă a tera- piei inhalatorii și o aplicare nesatisfăcătoare în practica medicală a principiilor GINA.

    - Se fac mari eforturi de resurse umane și financiare pentru a stopa prevalența în creștere în ulti- mii ani. Evitarea expunerii la orice factori de risc și educația pacientului, parte integrantă a programului GINA, este în prezent tratamentul de prima linie a astmului. Astmul beneficiază de numeroase tipuri de abordări și consensuri,cu soluții pentru formele seve re care nu pot fi reglementate medicamentos și care impun abordări multidisciplinare.
    - Rolul important în prevenirea , tratarea , ameliorarea astmului bronșic îl au așadar educația autoeducația pacientului, a familiei acestuia și a întregii populații.

    Daca ti-a placut articolul, trimite-l mai departe pe Facebook

    Citeste »

    Cum recunoastem exacerbarea astmatica?

    0 comentarii
    - Exacerbarea astmatică ( sinonime: atac de astm, astmul acut) este un episod de intensificare a simptomelor astmatice (dispnee, tuse, wheezing și senzația de constricție toracică) dincolo de nivelul obișnuit cronic de variabilitate a astmului , asociată cu o scădere a debitului aerian expirator ce poate fi cuantificată prin măsurarea funcției pulmonare (VEMS sau PEF)



    - Exacerbarea astmatică,poate fi prima manifestare a bolii astmatice
    • se instalează de cele mai multe ori progresiv, pe parcursul a mai multor zile;la o minoritate din pacienți se instalează rapid în câteva ore
    • intensificarea simptomelor si creșterea consumului de medicație simptomatică apar de obicei înaintea alterării funcției pulmonare (scăderea PEF) • alterarea funcției pulmonare(scăderea PEF) este un indicator mai precis al severității exacerbă rii decât intensitatea simptomelor.

    - Colaborarea medicului de familie cu medicul pneumolog este deosebit de importantă pentru managementul corect al pacienților cu astm. Medicul de familie beneficiază de expertiza de specialitate a pneumologului, iar pneumologul de cunoașterea aprofundată a situației pacientului, contextul în care acesta trăiește, totalitatea și complexitatea afecțiunilor acestuia.

    - Medicul trebuie să ia în considerare diagnosticul de exacerbare astmatică la orice pacient cunoscut cu astm sau nu și care prezintă o apariție/agravare a simptomelor astmatice dincolo de nivelul obișnuit al simptomelor astmatice cronice.

    - Exacerbarea astmatică induce un risc suplimentar pentru sănătate și impune o schimbare de urgență a tratamentului administrat.

    - Trebuie făcută diferența între astmul slab controlat și apariția unei exacerbări.De obicei,simptomele sugerând un control slab al astmului apar înainte de diminuarea cu 30% a PEF ( față de cea mai bună valoare personală) si pacienții fie se prezintă la medic fie își adaptează singuri tratamentul.
    Automonitorizarea PEF ar putea aduce cel mai mare beneficiu pentru cei care nu sesizeazã în timp util agravarea simptomatologiei. Totusi, uneori, agravarea simptomelor poate fi un indicator mai sensibil al debutului exacerbãrii, decât diminuarea PEF.

    Daca ti-a placut articolul, trimite-l mai departe pe Facebook

    Citeste »

    Prevenirea exacerbarilor astmatice

    0 comentarii
    - Simptomele și exacerbările astmatice sunt declanșate de prezența unor factori denumiti factori declansatori(trigeri), cum ar fi virusurile, alergenele, poluantii, unele medicamente, etc.
    - Reducerea expunerii la acesti factori declanșatori ar putea diminua numărul exacerbărilor scad reactivitatea bronsică și deteriorarea funcției pulmonare, duce la ameliorarea simptomelor si scad necesarul de medicamente la pacienții cu astm.
    - Administrarea corectă a medicației de control scade sensibilitatea la factorii de risc în cazul pacienților cu astm controlat.
    Managementul astmului bronsic
    (sursa: Pocket guide for asthma management and prevention 2015)

    - Intervențiile menite pentru reducerea expunerii pot fi insuficient dovedite ca eficiente si uneori foarte împovărătoare pentru pacient si familia lui cu atât mai mult cu cât mulți astmatici reacționează la mai multi factori declansatori.
    Din acest motiv sunt necesare: 
    • identificare cât mai precisă a legăturii dintre factorul declanșator și apariția simptomelor/exacerbărilor astmatice înainte de recomandarea metodelor de reducere a expunerii.
    • tratament farmacologic sistematic pentru obținerea și menținerea controlului astmului, care reduce implicit sensibilitatea pacienților la expunerea la acești factori

    - Excluderea alimentelor alergenice reduce amploarea crizelor de astm. Sulfiții au fost implicați în producerea exacerbărilor astmatice severe;recomandarea evitării lor trebuie să fie bine fundamental,simi-lar cu ale substante din alimente pentru care riscul de exacerbare este minim.

    - Se recomandă interzicerea administrării de aspirină sau alte AINS la pacienții care prezintă intoleranta la aceste medicamente. Supravegherea atentă medicală se recomandată și în cazul tratamentului cu p-blocanți, inclusiv cei cu administrare intraoculară. Scăderea ponderală la obezii cu astm.

    - Scăderea ponderală este recomandatã la toți pacienții obezi cu astm pentru ameliorarea controlului astmului ca și pentru efectele sanogene generale. Scăderea ponderală la pacienții obezi cu astm se însoțește de amelio¬rarea controlului astmului.Se recomandă practică rea exercițiilor fizice în afara condițiilor ex-treme. În cazul astmului la efort pacientii vor fi sfătuiți să nu renunțe la efortul fizic , ci să-și administreze un agonist cu acțiune rapidă înainte de efectuarea efortului.

    - Manifestările emoționale extreme ( râs, plâns, tristețe, atacul de panică), pot declanșa o criză de astm prin hiperventilația și hipercapneea pe care o produc.
    - Pentru managementul pe termen lung al bolii (prevenirea exacerbărilor) medicul trebuie să identifice corect cauzele, factorii care duc la acestea.

    Cauzele exacerbărilor astmului sunt:
    • infecțiile virale respiratorii.
    • infecții respiratorii cu Mycoplasma sau Chlamydia
    • expunere acută la pneumalergene sau agenți iritanți (dioxid de sulf, poluanți atmosferici),
    • administrare de: AINS, beta-blocante neselective, sedative;
    • necomplianța la schema de tratament;
    • stresul emotional.

    Daca ti-a placut articolul, trimite-l mai departe pe Facebook

    Citeste »

    Rolul asistentului medical in implementarea programelor educationale la pacientul astmatic

    0 comentarii
    - Asistentul medical împreună cu medicul specialist sau curant elaborează planurile de educație în privința cunoașterii bolii. El facilitează discuții între medic și pacient ori de câte ori acesta face vizite la medic , pentru a fi implicat activ în managementul astmului. În acest fel pacientul poate preveni problemele și să ducă o viață activă și productivă.

    - Tot asistentul medical face educația pentru prevenire și control pe termen lung prin adminis-trarea regulată a medicației obligatorii, prin evitarea trigerilor( factorilor declanșatori). Asistentul învăță pacientul cum să-și cunoască crizele , agravarea lor. și să acționeze cerând ajutor medical la nevoie. Îl mai învăță cum să-și monitorizeze statusul respirator utilizând scorul de simpto-me (accentuarea tusei, apăsare toracică , wheezing , dificultate în respirație , treziri nocturne , șa) iar dacă e posibil să monitorizeze și debitul expirator de vârf ( PEV) cu ajutorul peekflowmetrului.

    - Asistentul învață pacientul să diferențieze medicația de ameliorare rapidă și cea de prevenire pe termen lung,și îl învață tehnica corectă de folosire a dispozitivelor de administrare a inhalantelor (spacer turbohaler, diskhaler, acuhaler, vezi anexele) Asistentul medical educă pacientul (membrii familiei) să-i menţină starea de sănătate şi cum să respecte tratamentul medical indicat.

    - Adesea un individ este bolnav din lipsă de cunoştinţe a unor mijloa ce de prevenire şi tratament a suferinţei sale , pe care de aceea nu le respectă , în aceste situaţii prevenirea sau tratarea bolii de care suferă,depinde de reeducarea bolnavului. Educaţia nu trebuie făcută la întâmplare sau presupus că se face bine întotdeauna. Asistenta medicală poate face ca experienţa bolnavului în ceea ce priveşte boala şi oportunitatea de a învăţa să fie maximă.

    Daca ti-a placut articolul, trimite-l mai departe pe Facebook

    Citeste »

    Investigatii efectuate in astmul bronsic

    0 comentarii

    - Termenul de astmă derivă din grecescul „astma” (greutate în respirație) folosit încă de Homer(Iliada) și care a intrat în limbajul medical prin intermediul scrierilor lui Hipocrate , Areteu Galion, ș.a.

    - Astmul bronșic este o boală care debutează rareori la adult, manifestările sale debutând cel mai frecvent din copilărie.



    - Principalele elemente ce caracterizează astmul bronșic sunt: „ obstrucție” generalizată a căilora eriene inferioare , cu etiologie multiplă , foarte variată ca durată și intensitate , ce aparte la persoanele cu hiperreactivitate bronșică la o multitudine de stimuli , se manifestă clinic prin accese paroxistice de dispnee cu „ wheezing” (respirație șuierătoare), tuse și este reversibilă spontan sau prin tratament.

    - În funcţie de valoarea şi semnificaţia diferiţilor parametri , se propune următorul plan de investigare:

    1. Investigaţii efectuate în episoadele acute

    a. In criza de astm
    - Hemograma poate arăta leucocitoză cu neutrofilie ca semn de infecţie. Eozinofilia susţine etiologia alergică (peste 400/mm3);
    -V.S.H. poate fi accelerată (infecţie);
    - Examenul sputei poate evidenţia prezenţa leucocitelor, germenilor microbieni;
    - I.D.R. cu 2 u PPD este obligatorie (exclude o primă infecţie TBC cu adenopatie compresiva);
    - Examenul urinii (nespecific de rutină);
    - examenul O.R.L.evidenţiază frecvent semnele infecţiei care a declanşat criza. Este însă util în special la distanţă de criză,pentru a stabili oportunitatea suprimării unor focare de infecţie cronică (adenoidan, amigdalian),
    - Radiografia pulmonară este extrem de informată, evidenţiind hiperclaritatea difuză a câmpurilor pulmonare bilateral , cu deformare "în butoi" a toracelui , coaste orizontalizate, diafragmul coborât , pune în evidenţă emfizemul bazai şi retrosternal , creşterea diametrului toracic anteroposterior, eventual prezenţa adenopatiei hilare. Desenul hilar şi interstitial este de obicei accentuat.Radiografia poate pune în evidenţă atelectazie, bule de emfizem, deplasări mediastinale, sau drept complicaţii un pneumotorax sau pneumomediastin.

    b. In starea de rău astmatic
    - Analiza gazelor sanguine în astmul bronşic, constituie un element de mare valoare în aprecie-rea severităţii astmului bronşic.Criza banală de astm nu antrenează modificările deosebite ale gazelor sanguine.
    - În cursul crizelor de severitate mai mare se poate instala hipoxemia . Aceasta la rândul său, determină o hiperventilaţie alveolară reflexă , ceea ce permite eliminarea în ritm crescut,a dioxidului de carbon.
    - În formele cele mai severe de obstrucţie bronşică se notează hipoxie marcată cu hipercapnie şi acidoză, care este des respiratorie. Nu necesită urmărire foarte atentă şi tratament adecvat. În formele foarte severe şi rapid instalate , la acidoza respiratorie se adaugă o componentă metabolică .
    - Semnificaţia unui ritm rapid este diferită :agravarea în sine a obstrucţiei bronşice, un pneumo-torax , instalarea unei stări de „epuizare” respiratorie,depresie medicamentoasă a centrilor respiratori(exces de sedative), etc.

    - Hematocritul, hemoglobina şi proteinemia apreciază gradul de hemoconcentraţie , permiţând alături de greutate , tensiune arterială, presiune venoasă centrală şi diureză , calculul necesarului de lichide.
    - Ionograma sanguină şi urinară sunt necesare în aprecierea eventualelor dezechilibre şi corecţia lor.
    - ECG poate evidenţia deviaţii de ax electric,semne de suprasolicitare a unor cavităţi, tulburări de ritm, de conducere.
    - Examenului fundului de ochi evidenţiază stază şi edem papilar.
    - EEg ( de rutină ) arată o activitate electrică lentă,difuză, ca semn de suferinţa cerebrală globală. • Puncţia lombară devine obligatorie la bolnavul în stare de comă .
    - Alte investigaţii în funcţie de contextul clinic: uree ( sanguină şi urinară) , glicemie, calcemie, explorări bacteriologice,determinarea grupului sanguin (înprezenţă unei anemii severe care necesită corecta re rapidă).

    2. Investigaţii efectuate in perioada de acalmie a bolii
    -  Marea majoritate a copiilor astmatici nu sunt complet investigaţi sub aspect alergologic şi funcţional respirator. În aceste condiţii diagnosticul final de boală susţinut de anamneză, examen clinic, investigaţii de rutină, deşi relativ uşor de făcut, păstrează un grad de imprecizie. Aceasta face obligatorie punerea în discuţie şi excluderea tuturor afecţiunilor clinic similare.

    - Investigaţiile necesare în astmul bronşic în scopul excluderii unor afecţiuni similare sunt: 
    • test de sudoare - mucoviscidoză;
    • electroforeză- deficit de ar antitripsină;
    • bronhoscopia - corpi străini bronşici, dischinezie traheobronşică hipdonă;
    • EEG- epilepsie diencefalică(cu manifestări astmatiforme);
    • bronhografia- bromectazie;
    • biopsia pulmonară - bronsiolită cronică obliterantă.
    • Exploatarea alergologică

    - Testare cutanată alergologică are ca obiectiv , pe baza datelor sugerate de anamneză , să demonstreze prezenţa unei hipersensibilizări de tip imediat faţă de anumite alergene.

    - Testarea propriu-zisă se va face în felul următor:
    • antihistaminicele, ca şi toate medicamentele care suprimă sau înhibă hipersensibilitatea de tip imediat vor fi suprimate cu cel puţin 48 ore înaintea testării;
    • soluţia de adrenalină 1% trebuie să fie imediat disponibilă;
    • se foloseşte faţa anterioară a antebraţului care se curăţă în prealabil cu apă şi săpun;
    • cu ajutorul unui aplicator ataşat la dopul fiecărui flacon se depune pe tegument o picătură din fiecare extract alergenic, precum şi o picătură din soluţia de control, păstrând o distanţă de aproximativ 3 cm între locurile unde au fost depuse aceste picături; cu ajutorul unei lanteţe speciale se pătrunde prin grosimea picăturii, în straturile superficiale ale tegumentului; lanteţa se ţine aproape paralel cu pielea, introducându-se foarte puţin, atât cât este necesar pentru a putea penetra în epiderm;
    • se repetă acelaşi gest pentru fiecare picătură, având grijă de a schimba lanteţa de fiecare dată;
    • se va îndepărta cu un tampon de vată, excesul de soluţie pentru fiecare testare;
    • reacţiile de tip imediat se vor citi în aproximativ 15 minute, utilizând o riglă gradată; se va evalua atât zona centrală de edem cât şi haloul eritematos din jur , raportându-se la un standard special în funcţie de soluţiile utilizate.






    - De exemplu, modul de citire a reacţiei imediate pentru cazul extractelor alergenice este:
     (-) absenţa edemului; eritem absent sau sub 1 mm diametru;
     ( + ) edem absent sau foarte discret; eritem sub 3 mm diametru;
     (+ +) edem sub 3 mm diametru şi eritem asociat;
     (+ + +) edem între 3-5 mm diametru, cu eritem asociat;
     (+ + + +) orice reacţie superioară precedentei.

    - În rare cazuri la locul testării se constată apariţia unui nodul infiltrativ la 24-48 de ore de la testare. Este vorba în acest caz de o reacţie de hipersensibilitate de tip tardiv, tuberculinic.

    Daca ti-a placut articolul, trimite-l mai departe pe Facebook

    Citeste »